Seria II- Episodul 8- Dinu

Iures asambleaza un vapor, intr-o scena dintr-un serial care se numeste "In deriva". Probabil spre finalul seriei vaporul va fi gata si Iures va fi fericit/se va impaca cu nevasta, ori va fi stricat intr-un moment de furie, pentru a simboliza faptul ca viata lui(=vaporul) este, iata, in deriva. Elogiu profesoarelor de romana din gimnaziu care predau metafora, intre personificare si hiperbola: 

"M-am interesat de cursurile astea de dezvoltare personala. Sunt ca sectele. Te spala pe creier". Adevarul e ca  pensionar paranoic mai bun ca Rebengiuc n-avem in filmul romanesc. Pacat ca e construit la minima rezistenta, un blob in sacou de inchiriat care se rasteste la camera: 

"Eram copil, aveam sase ani. Fratele meu a fost o victima a comunismului. A murit pe un santier, Bumbesti-Livezeni, intr-o detonare. Mama lor de ticalosi. Am vorbit despre el intr-un episod din Memorialul Durerii". Daca pensionarii romani si-ar permite comisionul, terapeutii romani ar avea tot timpul cabinetul plin. Pana la urma, angst-ul asta post-comunist e cel putin la fel de lucrativ la nivel de fictiune, pentru HBO, ca si furia lui Woody Allen legata de absenta instalatorilor buni sambata seara. Si ce monologalau exceptional e Rebengiuc: 

Probabil ca de la cadrul asta se astepta un fel de moment Pacino-De Niro, dar pare la fel de stimulant ca niste resturi de sarmale peste care se pravalesc firmituri de salatini, la apusul unei zi de nume: 

"Mie nu mi-a placut niciodata fatalaul asta de Hamlet". Cu pasi mici si prosti, invatam si noi despre intertextualitate. Lui Iures pare sa-i cada bine, probabil asa s-au razbunat amandoi pe careva regizor care nu le-a dat decont pentru tren la teatrul din Zimnicea: